26 februarie, ora 19:00, Ateneul Român. Pentru prima oară pe aceeaşi scenă, Grigore Leşe şi Victor Rebengiuc vă oferă un spectacol de muzică şi poezie în memoria poetului Ioan Alexandru: Lumină Lină. Prin lirica poetului Ioan Alexandru, spectacolul uneşte două mari voci ale scenei româneşti: Victor Rebengiuc şi Grigore Leşe. O noapte tainică sub semnul lui Ioan Alexandru la Ateneul Român, în care poemele vor aduce cânt stravechi, iar muzica va cere poezie. Cele mai frumoase texte ale poetului Ioan Alexandru, alese de Victor Rebengiuc, se împletesc cu unele dintre cele mai tulburătoare hori ale lui Grigore Leşe, auzite şi nemaiauzite.

“După gustul meu, poeţii îşi recită mai bine poeziile decât o fac actorii. Fireşte, cu excepţiile de rigoare. Cine i-a auzit pe Nichita Stănescu, pe Cezar Ivănescu, pe George Călinescu, pe Teodor Paca şi pe alţii rostindu-şi textele nu-si poate imagina un mai potrivit mod de lectură. (De neuitat e, pentru mine, Sadoveanu citind Sara pe deal). Ioan Alexandru avea, şi el, harul – incomparabil – de a-şi scanda versurile cu un amestec de simplitate arhaică, patos profetic şi inocenţă adolescentină. Era integral prezent în fiecare silabă, în fiecare literă pe care o pronunţa. Combustia interioară care se făcea auzită în fiecare sunet avea o forţă de contaminare irezistibilă. Şi asta pentru că era unul dintre acei puţini care tratează cuvintele nu ca pe nişte convenţii, ci ca pe nişte stihii vitale, autonome, mânate de adierea Duhului…Mă bucur că ne amintim de Ioan Alexandru. Şi mă bucur că “agentul” acestei amintiri e Victor Rebengiuc, însoţit de suspinele lui Grigore Leşe”, spune Andrei Plesu.

După ce Turcan s-a privatizat, Băsescu şi-a pus o tăntică uşor piţi din rezerva de cadre a SNSPA să tacă mereu despre acelaşi lucru. Angajată la 22 de ani la palat, decorată cavaleră la 23, proprietară de firmă de sondaje de opinie, fină cu Pieleanu şi măritată-n cabinet la nea Viorel, tăcătoare de cuvânt la 26, mişto carieră. Eu nu am auzit-o grăind până acum şi n-am fost plecat din galaxie, dar asta ar fi ultima barieră în calea naşterii unei noi stele. Şi Turcan a tăcut solemn vreun an şi după aia s-a măscărit cu liderii opoziţiei şi cu tonomatele, şi Ioana Muntean a avut nevoie de un an până să-şi pună mâinile-n şolduri şi să strige ca o apucată. Sper ca măcar Dan Suciu, un tip ok şi cu bună ziua la el, să rămână întreg la minte după experienţa Palatul Victoria şi să nu bea apă după toţi aproximativii şi sfertodocţii din juru-i.

Gângavul ăla de Lăzăroiu face radio-televiziune pe banii studenţilor de la Spiru Haret. De când Bondrea a trecut cu arme şi bagaje la UNPR, nici el nu mai e dinozaur comunist, nici orezăria lui nu mai e fabrică de diplome. Sper că-l pune pe Turcan director, să aibă şi el un loc în cartea de muncă unde să poată fi poreclit ziarist.

De mai bine de un an, regimul preşedintelui Bashar al-Assad se străduieşte să înăbuşe în sânge revoltele anti-guvernamentale. Protestele de la începutul lui 2011 s-au transformat în insurgenţă după ce armata a fost desfăşurată împotriva demonstranţilor. Se estimează că, din ianuarie anul trecut şi până acum, cel puţin 8.000 de sirieni au fost ucişi în încercarea de reprimare a revoltei. Cifrele sunt imposibil de verificat, dar ele par o subestimare, având în vedere, de exemplu, ce se petrece în Homs, unde armata bombardează direct şi neselectiv cartierele oraşului.

Modelul aplicat de Bashar al-Assad în Homs este inspirat de procedura nazistă a reprimării insurgenţelor. Pentru curmarea insurecţiei din august 1944, naziştii au demolat Varşovia veche sistematic, clădire cu clădire.

Azi, în Homs au fost ucişi doi jurnalişti occidentali. Casa în care se aflau a fost lovită de cel puţin un obuz, iar ei au fost omorâţi de explozia unei rachete, care a fost trasă înspre ei pe când încercau să fugă din ruine.

Cei doi jurnalişti sunt Marie Colvin, care relata pentru Sunday Times, şi Remi Ochlik, un fotograf şi cameraman francez.

Ultima corespondenţă a Mariei Colvin a fost transmisă ieri. O găsiţi aici, pe site-ul BBC (care nu are opţiune de embed). Această jurnalistă de front, cu o experienţă uriaşă, se declară şocată de ororile ce se petrec în Homs. Colvin relatează, printre altele, despre moartea unui copil de doi ani, lovit în piept de o bucată de şrapnel. “Doctorul a spus că nu poate face nimic. Copilul a continuat să se opintească din burtica lui micuţă până ce a murit”, spune Colvin. În spatele tonului ei egal, profesionist, se ghiceşte uluirea că lumea întreagă se preface că nu vede şi nu aude despre tragediile din Homs.

Rusia şi China se opun cu încăpăţânare oricărui gest de condamnare a atrocităţilor din Siria, fie acesta chiar şi o patetică şi complet simbolică rezoluţie ONU. Oricum, o intervenţie occidentală, ca în Libia, este exclusă, dintr-o nesfârşită colecţie de motive. Situaţia din Siria este enorm de complicată şi n-o să încerc s-o explic aici. Probabil că lucrurile se îndreaptă, încet-încet, spre înarmarea insurgenţei cu sprijin turcesc şi/sau occidental. Acum, protestatarii nu au, drept răspuns la blindatele şi artileria regimului, decât kalaşnikoave trecute prin contrabandă peste graniţa cu Turcia. Asta, însă, riscă să dureze şi, evident, prezintă un uriaş factor de imprevizibilitate. În plus, va conduce la o lungă perioadă de atrocităţi reciproce, care s-ar putea sfârşi, în cazul cel mai rău, cu o violentă epurare a minorităţii alawite, care deţine puterea în Siria de prin anii ’70.

Între timp, nu chiar aşa departe de lumea civilizată, Bashar al-Assad, care, culmea! a fost educat şi a trăit în Marea Britanie aproape un deceniu, continuă să-şi ucidă cetăţenii. Până la urmă, aşchia nu sare departe de trunchi. Tatăl lui, fostul preşedinte Hafez al-Assad, a ordonat reprimarea armată a unei alte revolte împotriva regimului, în Hama, în 1982. Între 10.000 şi 40.000 de oameni au fost ucişi în cursul operaţiunii, al cărei comandant a fost un alt membru al acestei cumplite familii, Rifaat al-Assad, fratele mai tânăr al lui Hafez.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• No Related Post

Cea mai tare consolă portabilă a trecut la nivelul următor. Sony PlayStation a lansat de azi PS Vita, un gadget care va transforma oameni în toată firea în copii uitați de lume pe un fotoliu din sufragerie, la capăt de linie într-un metrou sau prin aeroporturi după aterizarea ultimei curse. Ne uităm la ele pentru prima dată, le desfacem cutia ca să vedem cu ce accesorii vine cel mai nou PlayStation.

Hai să intrăm prin meniuri să vedem primele aplicații.

Și ne jucăm Wipeout 2048, poate cel mai de succes joc (eventual după Tekken) făcut pentru PlayStation.

Pe mine Vita m-a pus pe gânduri despre viitorul gaming-ului. Spune-mi ce impresie îți face ție și dacă te vezi dând bani pentru un preț de 1129 de lei pentru PS Vita WiFi și 1449 lei pentru PS Vita 3G. Toate accesoriile și jocurile disponibile pe eMAG.ro.

Art Lebedev - keyboard Optimus - objects of desire

Violeta’s Vintage Kitchen a împlinit 4 ani. Ediz, soţul Violetei, se miră şi el – în vremuri tulburi ca acestea, o cârciumioară de nişă doar printr-o minune rămâne la suprafaţă.

Îndrăzneala culinară a Violetei e minunată în sine, însă nu toate palatele pot gusta amestecurile ei rarissim convenţionale. Uneori, arome şi consistenţe precum cele date de sarmalele cu nuci şi mărar sau de pâinea cu morcovi şi coriandru sunt o surpriză prea mare pentru un simplu trecător înfometat.

Dar că meniul e original, chiar experimentalist, curajos, bio, şi că felurile de mâncare sunt, întotdeauna, cât se poate de proaspete, nimeni nu se îndoieşte. Mie îmi pare bine că există şi un asemenea loc în oraş – acolo am învăţat, de exemplu, să fac pâine.

Revenind; marţi seară micuţa cârciumă a Violetei s-a umplut până la refuz. Numai două persoane şi-au rezervat un strop de spaţiu suplimentar, în spatele barului: Violeta şi Alexandru Tomescu, faimosul violonist, care, la un moment dat, a scos la iveală, din liftul de bucătărie (!) vioara Stradivarius Edler-Voicu.

Asta e o intrare în scenă memorabilă, orice s-ar spune.

Tomescu a interpretat Bach şi Paganini pentru o asistenţă care, ca să fiu cinstit până la capăt, a cam rămas cu gura căscată.

Iar Violeta… Violeta mai avea un pic şi leşina de mândrie şi emoţie.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• No Related Post